
Deși fondurile comunitare reprezintă o sursă de finanțare și un sprijin pentru relansarea economică, tot mai mulți mici întreprinzători sunt nevoiți să renunţe la ele. Potrivit Capital, circa jumătate din IMM-urile cărora li s-a aprobat finanțarea nerambursabilă în urmă cu un an sau doi au renunțat la implementarea proiectelor.
Micii întreprinzători, care estimaseră o creștere pentru produsele cuprinse în proiect s-au văzut nevoiți să-și revizuiască planurile. Pe de altă parte, au constatat că dobânzile și comisioanele la creditele pentru cofinanțare au crescut simțitor și că nu mai pot rambursa împrumutul. Există însă și mici întreprinzători dispuși să contracteze credite mai scumpe, dar băncile refuză să-i împrumute.
Wolf Klinz, președintele Comisiei speciale pentru criză a PE a declarat că Guvernul ar trebui să intervină pe lângă bănci şi să deblocheze situaţia.