Polonia are de sâmbătă cea mai mare statuie care îl înfăţişează pe Iisus Hristos. Ceremonia de inaugurare va avea loc pe 21 noiembrie. Monumentul a costat 1,5 milioane de dolari, iar suma a fost strânsă din donaţii private.

Statuia, care măsoară 35 de metri la care se adaugă cei 16 ai piedestalului, a fost construită într-un orăşel aflat la graniţa cu Germania. Aceasta depăşeşte cu 9 metri monumentul lui Isus din Bolivia, deţinătoare până acum a recordului mondial.

Ideea statuii aparţine unui preot local în vârstă de 78 de ani, Sylwester Zawadzki, care a gândit că cei 33 de metri cât măsoară statuia propriu-zisă (fără soclu şi coroană) reprezintă câte un an din viaţa lui Isus.

Locuitorii din Swiebodzin şi oamenii de afaceri din regiune speră însă că monumentul va deveni o emblemă a oraşului lor şi le va aduce bani, graţie unui aflux turistic.

Comments are closed.