Handbal masculin: HCM Constanţa, la prima victorie în acest sezon al Ligii Campionilor

19 Octombrie 2012 / Ora: 08:07
Tag-uri: Handbal masculin, HCM Constanţa, Liga Campionilor
Iti place acest articol?  
 

HCM Constanţa a reuşit prima victorie în acest sezon al grupelor Ligii Campionilor la handbal masculin, 22-17 (10-5) cu formaţia slovenă Celje Pivovarna Lasko, joi seara, în Sala Sporturilor ''Romeo Iamandi'' din Buzău.

HCM a reuşit un succes la meciul său cu numărul 100 în cupele europene, în care portarul Mihai Popescu (17 parade) a fost de departe cel mai bun jucător de pe teren. HCM a avut un debut excelent de meci şi în min. 7 conducea cu 4-0, pentru ca în min. 16 tabela de marcaj să arate 7-1 în favoarea campioanei României, cu un portar Mihai Popescu în mare formă. Constănţenii au condus şi la 7 goluri (9-2, 10-3), dar finalul primei reprize a fost slab şi a încasat două goluri consecutive, ratând şi o aruncare de la 7 metri, astfel că la pauză scorul era de 10-5 pentru HCM.

HCM a jucat foarte bine şi după pauză, refăcând diferenţa maximă de 7 goluri, 14-7 (39). Slovenii s-au apărat mai agresiv şi HCM nu a mai găsit drumul spre gol, iar diferenţa de pe tabela de marcaj a scăzut la trei goluri, 15-12 (45). Echipa noastră a fost mai atentă în ultimul sfert de oră al întâlnirii, pe ambele faze, defensivă şi ofensivă, şi a câştigat cu 22-17.

Următorul joc al campioanei României va avea loc pe 15 noiembrie, cu BM Atletico Madrid, la Bucureşti.

STIRI SIMILARE >>

Gigi Becali, euforic după victoria din derby: I-am măcelărit, a fost abator!
CE de scrimă: Simona Gherman, medaliată cu aur la spadă, iar Anca Măroiu cu argint
Meciul Dinamo - Gloria Bistriţa se va juca pe Arena Naţională
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

A murit Daniel Prodan, fostul fundaş al generaţiei de aur
După ce a pierdut şefia COSR, Gabriela Szabo acuză jocuri de culise
Iordanescu pleaca de la nationala
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-08-24 07:50:45','15763','3.83.192.109')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata