Omul de afaceri Gabriel Popoviciu, chemat la DNA

25 Iulie 2012 / Ora: 16:21
Tag-uri: DNA, Gabriel Popoviciu
Iti place acest articol?  
 

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu s-a prezentat miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, procurorii finalizând ancheta în dosarul în care este cercetat alături de fostul şef al DGIPI Cornel Şerban şi fostul şef al Diviziei Operaţiuni în cadrul DGA Petru Pitcovici privind tranzacţionarea unui teren din Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie.

La intrarea în sediul DNA, Gabriel Popoviciu nu a dorit să facă declaraţii. El a venit însoţit de avocat.

Procurorii anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de Cornel Şerban, fostul şef al DGIPI din cadrul MAI, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase, precum şi faţă de Petru Pitcovici, fostul şef al Diviziei Operaţiuni din cadrul DGA, pentru favorizare a infractorului.

De asemenea, DNA efectuează cercetări penale şi faţă de Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi faţă de Gabriel Popoviciu, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

În 26 martie 2009, DNA preciza că, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, Petru Pitcovici, şeful Diviziei Operaţiuni în cadrul DGA, şi Cornel Şerban, directorul DGIPI, au contactat un ofiţer de poliţie judiciară de la DNA, pentru a se emite soluţii de neurmărire penală faţă de Gabriel Popoviciu şi Ioan Alecu.

Procurorii arătau că Pitcovici şi Şerban i-au solicitat ofiţerului DNA ca, prin orice mod, inclusiv prin încălcarea procedurilor legale, să determine finalizarea cu celeritate a anchetei şi emiterea unei soluţii de NUP faţă de Popoviciu şi Alecu.

DNA menţiona că ofiţerul care lucra la DNA fusese delegat, prin ordonanţă a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în cauza în care cei doi erau cercetaţi.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, întocmită de procurori, mai rezultă că, în perioada 2000-2003, inculpatul Alecu, în calitate de rector, împreună cu alte persoane din cadrul Universităţii, beneficiind de sprijinul interesat al omului de afaceri Gabriel Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 de hectare aparţinând domeniului public al statului ca aport în natură la capitalul social la SC Băneasa Investments S.A., societate controlată de omul de afaceri.
"În condiţiile în care terenul respectiv se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale", arăta DNA.

DNA mai spunea că, distinct de această situaţie de fapt, a mai rezultat că, în perioada 27 decembrie 2008 - 12 ianuarie 2009, inculpatul Şerban, folosindu-se de poziţia deţinută şi, în mod nelegal, a pus la dispoziţia unei persoane oficiale, la solicitarea acesteia, lista detaliată a convorbirilor telefonice efectuate de la un post telefonic înregistrat la o companie de telefonie mobilă.
"Persoana oficială care solicitase listingul urmărea să folosească acele informaţii care nu erau destinate publicităţii la înlăturarea unuia dintre angajaţii instituţiei pe care o conducea. De asemenea, la solicitarea aceluiaşi oficial, Cornel Şerban a făcut demersuri pentru identificarea titularului/utilizatorului unui alt post telefonic, care ar fi trimis mesaje de ameninţare unui membru al familiei", susţineau anchetatorii.

DNA mai preciza că, în schimbul permiterii accesului la aceste informaţii, Şerban a primit promisiuni şi a beneficiat de sprijinul oficialului, prin intermediul relaţiilor acestuia, pentru promovarea în funcţia de director adjunct al DGIPI.

STIRI SIMILARE >>

Comisia de la Veneția anunță primirea sesizărilor pe legile Justiției
Calendarul pentru viitorul an școlar
Românii, chemaţi să doneze sânge pentru răniţi
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar, condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare
Comisia Iordache a adoptat raportul de modificare a Codului Penal
CCR amana dezbaterea pe completurile specializate pana dupa ultimul termen din procesul lui Dragnea
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-08-23 16:15:46','13893','18.205.176.100')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata