Victor Ponta: Am semnat un document de colaborare inter-instituţională cu preşedintele

18 Decembrie 2012 / Ora: 07:14
Tag-uri: document de colaborare, inter-instituţională Traian Băsescu, Victor Ponta
Iti place acest articol?  
 

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a semnat, în calitate de prim-ministru, "un document de colaborare inter-instituţională" cu preşedintele Traian Băsescu, pe care ulterior şeful statului l-a prezentat liderilor europeni la Bruxelles.

"Nu e de coabitare, eu am schimbat titlul, este de colaborare inter-instituţională. Documentul a fost dat domnului Schultz şi domnului Hollande pentru că sunt din familia mea politică", a spus Ponta.

Potrivit lui Ponta, documentul nu conţine lucruri spectaculoase şi ar putea fi dat publicităţii, dacă şi preşedintele Băsescu va dori acest lucru.

În opinia sa, documentul conţine doar "lucruri absolut normale", precum respectarea statului de drept şi respectarea independenţei justiţiei.

Victor Ponta a mai precizat că documentul a fost semnat de preşedinte şi de primul-ministru în calitatea sa instituţională de şef al Guvernului, nu de reprezentant al coaliţiei care a câştigat alegerile.

Întrebat dacă documentul respectiv a fost "conceput" de preşedinte sau de primul-ministru, Ponta a evitat să răspundă, afirmând că va dezvălui acest aspect atunci când îşi va scrie memoriile.

 

STIRI SIMILARE >>

Băsescu: Învierea Domnului să aducă în suflet lumină, să redescoperim bucuria comuniunii, a
Victor Ponta: Ceea ce se întâmplă cu PDL îmi creează sentimentul că se face dreptate
Cătălin Ivan a trimis socialiştilor europeni cererea de excludere a PSD din S&D şi demisia sa
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Cine sunt jurnaliştii care au refuzat invitaţia lui Iohannis la dezbaterea de la BCU
Contradezbaterea Vioricăi Dăncilă, astăzi de la ora 18
PSD renunță la restructurarea Guvernului și propune miniștri interimari
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-07-09 11:26:31','17289','34.239.167.74')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata