Dragnea: Sunt ţinta lui Kovesi. Cei din instituţii să ştie că nu sunt amnezic

14 Iulie 2017 / Ora: 15:02
Tag-uri:
Iti place acest articol?  
 

"Nu se mai pune problema de anchete corecte, de a respecta proceduri", a declarat, vineri, Liviu Dragnea, întrebat fiind despre anchetele jurnalistice care l-au vizat şi cercetările demarate de DNA pe acest fond. În plus, liderul PSD se autodeclară "ţintă" a procurorilor anticorupţie şi a Laurei Codruţa Kovesi.

Mă aştept să fiu audiat de doamna Kovesi pentru orice, şi dacă plouă. Sunt ţinta doamnei Kovesi, a afirmat Dragnea, vineri, când jurnaliştii i-au cerut părerea referitor la ancheta care implică societatea Tel Drum şi apropiaţi ai liderului PSD. Anchetă în care, astăzi, au avut loc noi audieri, la DNA venind trei oameni importanţi din anturajul politicianului.

În acest context, însă fără a nominaliza, preşedintele social-democraţilor a lansat şi un avertisment: Cei care ocupă anumite funcţii în stat şi cred că sunt amnezic, se înşeală. Întrebat, în cotninuare, dacă crede că va fi scos din joc şi dacă are arme să lupte cu cei care l-ar fi luat la ţintă, Liviu Dragnea a răspuns că singurele sale arme sunt partidul şi Parlamentul.

 

Citeste mai mult pe digi24.ro

 

STIRI SIMILARE >>

Guvernul a aprobat proiectul de ratificare privind mecanismul de stabilitate în zona euro
Macovei: Eu il voi vota pe Iohannis
Președintele Iohannis invită partidele la o nouă rundă de consultări; discuțiile vor avea loc luni și marți
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Iohannis: Premierul e de buna credinta, penalii nu au ce cauta in Guvern. Remaniere sa fie!
Beneficii pentru angajații Primăriei Cluj: 3.700 de lei pentru o lenjereasă, 2.800 de lei pentru o femeie de serviciu
Liviu Dragnea chiar a votat impotriva propriului Guvern
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2017-10-19 06:21:52','25699','54.166.150.10')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata