Oajdea a declarat că a decis să intre în PPDD pentru că acest partid nu restricţionează libertatea de exprimare şi că "nu a mai fost la guvernare şi nu a dezamăgit".
El susţine că va candida la primăria Iaşiului din partea acestei formaţiuni politice.
"Sunt deputat de Iaşi şi nu-mi este indiferent să văd că, de opt ani, oraşul pe care îl reprezint a ajuns bătaia de joc a unui om (Gheorghe Nichita - n.r) care nu este competent sau bine intenţionat. De comun acord cu liderii PPDD, am convenit ca lista de candidaţi pentru Consiliul Local Iaşi să fie întocmită într-o manieră unică în România: pe baza unui concurs de proiecte", a spus Daniel Oajdea.
El a afirmat că legea electorală "a fost concepută de partide pentru partide" şi că independenţii sunt în mod clar dezavantajaţi de lege şi, în practică, nu li se asigură nici măcar securitatea votului.
"Este limpede că, fără o echipă în spate, unui politician îi este aproape imposibil să schimbe ceva în bine", a mai spus Daniel Oajdea.
În 2008, Daniel Oajdea a fost ales ca deputat PDL într-un colegiu din municipiul Iaşi. În 2010, Oajdea a votat moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie, stârnind critici în PDL, iar la sfârşitul anului trecut el fost exclus din acest partid după ce a criticat activitatea PDL.
| Mai |
|---|
| L | M | Mi | J | V | S | D |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 |
|
Ian
|
Feb
|
Mar
|
Apr
|
Mai
|
Iun
|
|
Iul
|
Aug
|
Sep
|
Oct
|
Noi
|
Dec
|
![]() |
Bucuresti 15oC |
![]() |
Iasi 16oC |
![]() |
Brasov 2oC |
![]() |
Oradea 22oC |
![]() |
Constanta 16oC |
![]() |
Timisoara 23oC |
![]() |
Cluj Napoca 22oC |
![]() |
Craiova 22oC |
![]() |
Pitesti 18oC |
![]() |
Galati 21oC |