Deputaţii au modificat Regulamentul Camerei: Deciziile în BP se iau cu majoritatea celor prezenţi

16 Noiembrie 2010 / Ora: 15:43
Tag-uri: Camera Deputaţilor, deputaţi, modificare regulament, Regulament
Iti place acest articol?  
 

Deputaţii au modificat regulamentul de funcţionare a Camerei. Astfel, deciziile în Biroul Permanent al Camerei se pot lua cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală. Proiectul a fost adoptat cu 173 de voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri. Este modalitatea prin care Puterea speră ca neînţelegerile din Biroul Permanent vor fi rezolvate. Adică să tranşeze situaţia direct în plen.

PSD şi PNL vor sesiza Curtea Constituţională în privinţa modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor, au anunţat deputaţii Bogdan Niculescu Duvăz (PSD) şi Ciprian Dobre (PNL).

De altfel, scandalul nu a lipsit din ordinea de zi a plenului Camerei, nici marţi. Dimineaţă, deputaţii PSD şi PNL au părăsit din nou şedinţa de plen condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase.


STIRI SIMILARE >>

Convenţia Naţională a PDL: Care este noua echipă de conducere a partidului
Traian Băsescu depune jurământul pentru a deveni cetățean moldovean
Senatorul PDL Marius Necula, audiat de procurorii DIICOT Galaţi
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Cine sunt jurnaliştii care au refuzat invitaţia lui Iohannis la dezbaterea de la BCU
Contradezbaterea Vioricăi Dăncilă, astăzi de la ora 18
PSD renunță la restructurarea Guvernului și propune miniștri interimari
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-07-06 11:32:59','257','3.235.62.151')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata