Fabricanţii statuilor - care costă 150.000 de lire sterline - au spus că au avut nevoie de mai multe luni pentru a le realiza. Statuile vor fi expuse în muzeele Madame Tussauds începând din luna aprilie, când se va împlini un an de la căsătoria cuplului regal.
Copia din ceară a ducesei de Cambridge va fi expusă lângă cea a soţului ei, la Madame Tussauds din Londra, pe 4 aprilie. Această statuie va purta rochia albastră, creată de casa de modă Issa, pe care Kate Middleton a purtat-o în ziua în care cuplul regal şi-a anunţat logodna. Statuia va purta şi o copie a inelului de logodnă, care a aparţinut în trecut prinţesei Diana, mama prinţului William.
Replica din muzeul Madame Tussauds din New York va purta o copie a rochiei creată de casa Alexander McQueen pe care Kate Middleton a purtat-o la gala BAFTA, iar copia de la muzeul Madame Tussauds din Amsterdam va purta o copie a unei rochii din dantelă creată de Alice Temperley.
Cea de-a patra statuie, ce va fi expusă la muzeul Madame Tussauds din Blackpool, va purta o copie a unei rochii create de designerul Jenny Packham.
"Madame Tussauds are o relaţie specială cu familia regală britanică, ce datează încă de pe vremea lui William al IV-lea, care era regele Angliei în perioada în care primul muzeu Madame Tussauds a fost deschis la Londra, în 1835", a declarat o purtătoare de cuvânt a acestui muzeu.
Statuile din ceară ale ducesei de Cambridge se vor alătura astfel statuilor din ceară ale reginei Elizabeth a II-a, ducelui de Edinburgh, prinţului de Wales şi ducesei de Cornwall, dar şi celei a soţului ei, prinţul William, şi celei a cumnatului ei, prinţul Harry.
| Mai |
|---|
| L | M | Mi | J | V | S | D |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 |
|
Ian
|
Feb
|
Mar
|
Apr
|
Mai
|
Iun
|
|
Iul
|
Aug
|
Sep
|
Oct
|
Noi
|
Dec
|
![]() |
Bucuresti 14oC |
![]() |
Iasi 16oC |
![]() |
Brasov 2oC |
![]() |
Oradea 22oC |
![]() |
Constanta 16oC |
![]() |
Timisoara 23oC |
![]() |
Cluj Napoca 22oC |
![]() |
Craiova 22oC |
![]() |
Pitesti 18oC |
![]() |
Galati 21oC |