Parlamentul Croaţiei a ratificat Tratatul de aderare a ţării la UE

09 Martie 2012 / Ora: 17:44
Tag-uri: croatia
Iti place acest articol?  
 

Parlamentul de la Zagreb a ratificat vineri Tratatul privind aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană /UE/, reprezentând pentru fosta republică iugoslavă un pas înainte către organizaţia ''Celor 27''.

Înainte de vot, premierul croat Zoran Milanovic a afirmat că aderarea Croaţiei la UE este calea spre o calitate mai bună a vieţii şi un nivel mai ridicat de securitate.
''Este un moment important. Ne-am atins obiectivul şi avem de acum înainte un mijloc important pentru a ameliora calitatea vieţii şi a spori nivelul de securitate'' pentru cetăţeni, a declarat Milanovic în faţa deputaţilor.

Aderarea Croaţiei la UE a fost aprobată în ianuarie, în cadrul unui referendum, de 66 % dintre croaţi.

Tratatul a fost semnat în decembrie 2011 la Bruxelles, după şase ani de negocieri între guvernul croat şi UE.

Înainte de aderare, prevăzută pentru 1 iulie 2013, tratatul va trebui ratificat de cele 27 de state membre ale UE. Cinci dintre ele l-au ratificat deja: Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Italia şi Malta.

După Slovenia în 2004, Croaţia va fi a doua din cele şase foste republici iugoslave care aderă la UE, perspectivă oferită ţărilor din Balcanii de Vest în ansamblu.

STIRI SIMILARE >>

Marea Britanie | Toleranță zero pentru șoferii care folosesc telefonul mobil
Prima manifestaţie antiamericană în Afganistan
Sanctiunile UE si SUA ating economia Moscovei in punctele cheie
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Socialistii europeni anunta "inghetarea" relatiilor cu PSD
Fondatorul Wikileaks Julian Assange a fost arestat în Ambasada Ecuadorului din Londra
Parlamentul European va dezbate luni, în plenul de la Strasbourg, situația statului de drept din România
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-04-24 11:31:42','10604','18.234.111.56')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata