Belgienii au ajuns la un acord în privința CETA (prim-ministrul belgian Charles Michel)

27 Octombrie 2016 / Ora: 14:15
Tag-uri:
Iti place acest articol?  
 

Premierul belgian Charles Michel a anunțat joi că s-a ajuns la o poziție comună a Belgiei cu privire la acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA), ceea ce ar deschide calea semnării unui astfel de acord, transmit agențiile internaționale de presă.

S-a ajuns 'la un acord', a declarat joi Michel, la încheierea unei noi reuniuni cu diferitele regiuni și comunități lingvistice belgiene. Este 'o veste bună pentru Belgia la nivel european', a spus Michel.

'În sfârșit am ajuns la un acord între belgieni', a declarat la rândul său premierul regiunii belgiene Valonia, socialistul Paul Magnette, care se opunea semnării CETA în forma inițială. 'Valonia este extrem de fericită că solicitările noastre s-au putut face auzite', a adăugat el.

Documentul urmează să fie trimis acum ambasadorilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene și parlamentelor regionale belgiene. Textul va ajunge și pe masa oficialităților canadiene, care urmează să se pronunțe asupra textului înainte ca acordul să poată fi semnat, menționează DPA.

 

Citeste mai mult pe agerpres.ro

 

STIRI SIMILARE >>

Al doilea miliardar al planetei propune săptămâna de lucru de trei zile
O suvita de par, vanduta cu 13.720 de euro
Ungaria: TVA a crescut la 27%, cea mai ridicată cotă din UE
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, suspendat din funcţie pentru a patra oară
Stare de urgenţă în Germania
Președintele Poloniei: Europa ne-a lăsat în voia sorţii în 1945. Să ne lase în pace
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2018-10-17 23:09:04','24672','54.224.89.34')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata