Preşedintele Băncii Mondiale nu vrea SUA în poziţia zonei euro

21 Noiembrie 2011 / Ora: 10:57
Tag-uri: banca mondiala, sua, zona euro
Iti place acest articol?  
 

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a afirmat într-un interviu acordat luni publicaţiei Wall Street Journal că speră să nu vadă niciodată Statele Unite ale Americii în poziţia în care se află în prezent zona euro, care a cerut ajutor în lupta contra crizei datoriei.

De fapt, Zoellick a evocat în acest context decizia ţărilor din zona euro de a cere Chinei la sfârşitul lunii octombrie să contribuie la efortul financiar al statelor europene în dificultate.

'Sentimentul pe care l-am avut este că nu aş dori să văd niciodată SUA în poziţia în care s-a aflat Europa la acel summit' - a explicat el, referindu-se la cererea de ajutor formulată de zona euro cu ocazia recentului summit G20.

'N-am putut să nu mă mir când am văzut ţările emergente adunate în jurul mesei, uitându-se la europenii incapabili fundamental să se organizeze şi gândind: ei bine, iată ţările care ne-au dat lecţii', a exclamat Zoellick.

'Pentru mine este jenant sau apropiat de inconştienţă că Europa, cu un venit mediu pe cap de locuitor de aproape 40.000 de dolari pe an, se duce să ceară de pomană Chinei, cu 4.000 de dolari' pe cap de locuitor - a spus preşedintele BM.

Zoellick a lăudat angajamentul Beijingului la summitul G20 de a reforma modelul său economic pentru a se baza într-o mai mică măsură pe exporturi.

'Sunt impresionat că o ţară care afişează o creştere de 10% anuală în decurs de 30 de ani are prezenţa de spirit să spună: aşteptaţi, se impune o schimbare de structură. Poate că unii în SUA şi Europa ar trebui să se gândească la o schimbare de structură în economiile lor', a mai subliniat preşedintele BM.

STIRI SIMILARE >>

Silvio Berlusconi a fost absolvit într-unul dintre procesele pentru fraudă fiscală
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit la Roma
Alegeri prezidentiale în Armenia. Presedintele Sarkissian, la un pas de a fi reales .
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Diplomaţii americani au la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi Venezuela
Fostul şef de campanie al lui Trump, condamnat la aproape 4 ani de închisoare
Pană de curent „record” în Venezuela
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-07-14 20:23:58','8000','3.85.214.125')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata