Atentat împotriva fostului preşedinte columbian Alvaro Uribe, dejucat în Argentina

23 Mai 2012 / Ora: 08:25
Tag-uri: Argentina, Atentat, Uribe
Iti place acest articol?  
 

Un atentat împotriva fostului preşedinte columbian Alvaro Uribe (2002-2010) a fost dejucat marţi, la Buenos Aires, după ce o bombă a fost descoperită într-un teatru din centrul oraşului, unde el urma să se afle miercuri.

'Personalul de securitate al teatrului a reperat dispozitivul la etajul al doilea, în locul în care urma să aibă loc un cockteil în prezenţa ex-preşedintelui Uribe după o conferinţă', a declarat judecătorul Norberto Oyarbide.

'Explozia bombei urma să aibă loc la ora 16h30 (19h30 GMT), oră la care etajul al doilea ar fi fost plin de lume. Dispozitivul era simplu, dar suficient de puternic pentru a ucide persoanele aflate în apropiere', a precizat magistratul, subliniind că - totuşi - conferinţa va avea loc miercuri, conform programului.

'Bomba era disimulată într-o lampă şi urma să fie detonată cu un telefon celular', a precizat o magistrată, subliniind că ameninţarea a fost reală şi nu a existat vreun apel de avertizare.

Alvaro Uribe (59 ani) va susţine miercuri un discurs despre 'Transformarea Columbiei' în acest teatru în care se desfăşoară conferinţa internaţională 'WOM Leadership Symposium 2012'.

Grupuri politice de stânga au lansat un apel la manifestaţii de protest împotriva prezenţei lui Uribe.

Alvaro Uribe a rămas foarte popular în ţara sa pentru politica fermă faţă de gherilă. El a consacrat peste 4 % din PIB unui război fără menajamente împotriva gherilei şi columbienii i-au fost recunoscători: în momentul retragerii de la putere, cota sa de popularitate era de 70 %. (M.G.)

STIRI SIMILARE >>

Filmul „Argo" a suparat Teheranul
UE nu are buget pentru 2014-2020. Reuniunea Consiliului European s-a încheiat, fără a se ajunge la o înţelegere
Cei patru barbati acuzaţi de violarea în grup a unei studente la New Delhi au fost condamnati la moarte
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Diplomaţii americani au la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi Venezuela
Fostul şef de campanie al lui Trump, condamnat la aproape 4 ani de închisoare
Pană de curent „record” în Venezuela
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-08-24 08:17:04','12395','3.83.192.109')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata