Anonymous nu va mai sprijini WikiLeaks

13 Octombrie 2012 / Ora: 17:39
Tag-uri: Anonymous, Wikileaks
Iti place acest articol?  
 

Gruparea de activişti pe internet Anonymous şi-a retras sprijinul faţă de WikiLeaks, organizaţie fără scop lucrativ fondată de Julian Assange pe care o susţinuse necondiţionat în ultimii doi ani.

Calificând proiectul WikiLeaks drept 'Spectacolul unui singur om, Julian Assange' şi numind despărţirea 'sfârşitul unei ere', Anonymous a postat pe Twitter: A fost o idee genială, distrusă de orgolii'.

Hackerii de la Anonymous au sărit în ajutorul WikiLeaks în decembrie 2010, când site-ul s-a confruntat cu o adevărată 'blocadă economică', şi au provocat întreruperi pe site-urile web pe care le-au atacat - MasterCard, Visa şi PayPal. Totodată, Anonymous a rămas loial lui Assange şi site-ului acestuia pe parcursul întregii bătălii juridice privind extrădarea lui Assange pe fondul unor acuzaţii cu tentă sexuală.

Ceea ce a declanşat furia celor de la Anonymous a fost un mesaj postat în această săptămână pe site-ul WikiLeaks potrivit căruia utilizatorii site-ului erau invitaţi să facă donaţii înainte de a avea acces la documente secrete referitoare la candidatul republican la postul de preşedinte al SUA, Mitt Romney, dar şi la alte arhive. Anonymous a descris solicitarea drept 'prostituţie'.

'În ultima vreme ne-am făcut griji în legătură cu calea pe care a apucat-o WikiLeaks. În ultima lună, accentul s-a mutat tot mai mult de la documentele secrete propriu-zise şi de la lupta pentru libertate şi informare către Julian Assange... Dar WikiLeaks nu este - sau nu ar trebui să fie - doar despre Julian Assange', se menţionează într-un mesaj online postat vineri noaptea de Anonymous.

Ultima picătură ce a umplut paharul Anonymous, care a sprijinit deopotrivă mişcarea Occupy Wall Street şi Primăvara Arabă, atâcând totodată companii precum Sony şi News Corp, pare să fi fost cina din această săptămână pe care Assange a luat-o cu starul muzicii pop Lady Gaga.

STIRI SIMILARE >>

Apple a vândut trei milioane de iPad-uri în patru zile de la lansare
Android-ul e in top ca fiind extrem de vulnerabil la probleme de securitate
S-a inventat crucea digitala. Cum poti afla informatii despre decedati cu ajutorul smartphone-ului
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Mark Zuckerberg anunţă schimbări majore la Facebook şi Whatsapp
Whatsapp interzice accesul persoanelor sub 16 ani din Uniunea Europeană
Atac cibernetic la CNAIR
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-11-13 16:34:30','15632','3.227.208.153')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata