O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional vine la Bucureşti

22 Aprilie 2012 / Ora: 15:18
Tag-uri: Bucureşti, FMI, misiune
Iti place acest articol?  
 

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, va veni la Bucureşti în perioada 24 aprilie - 7 mai 2012, pentru a cincea misiune de evaluare a acordului stand-by.

'Domnul Franks va ajunge pe data de 25 aprilie, va sta o zi după misiune şi va pleca pe 9 mai. Domnul Franks va fi însoţit de domnul Erik De Vrijer, care va deveni şeful misiunii pentru următoarea vizită. Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a echipei Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale. Autorităţile tratează Aranjamentul ca fiind de precauţie, ceea ce înseamnă că nu intenţionează să atragă resursele disponibile', a declarat Tonny Lybek, responsabilul FMI pentru Bulgaria şi România, într-un comunicat transmis Agerpres pe 12 aprilie.

Potrivit acestuia, reprezentanţii misiunii se vor întâlni cu autorităţile, reprezentanţii partidelor politice, uniuni, asociaţii de afaceri, bănci şi organizaţiile societăţii civile.

'Misiunea îşi propune să ofere o concluzie la sfârşitul vizitei', a mai afirmat oficialul FMI.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional /FMI/ a aprobat pe 22 martie cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu România, punând la dispoziţia României o nouă tranşă, de 505 milioane de euro. Cu noua tranşă, România are la dispoziţie de la FMI aproximativ două miliarde de euro.

Vizita anterioară a misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie 2012, pentru cea de-a patra evaluare a acordului preventiv cu România.

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

STIRI SIMILARE >>

Johannes Hahn, comisarul european pe politică regională, în vizită oficială la Bucureşti
Şeful Misiunii FMI vine săptămâna viitoare la Bucureşti
FMI va disponibiliza României o nouă tranşă de 505 milioane euro
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Un om de afaceri din Suceava a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova
Eugen Teodorovici: Ordonanţa 114 este cel mai curajos act nomativ de după Revoluţie
Critici pentru Guvern de la oficialii Băncii Centrale Europene
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-07-20 17:26:55','11655','54.162.151.77')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata