Guvernul scoate bani din trezorerie pentru a plăti lucrări UE

24 Aprilie 2012 / Ora: 08:23
Tag-uri: bani, Guvern, lucrări UE, trezorerie
Iti place acest articol?  
 

Guvernul a decis să scoată din trezorerie 500 milioane lei pentru a acoperi în al doilea trimestru plăţile aferente proiectelor din Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", Executivul fiind obligat să recurgă din nou la această procedură, aplicată şi la alte programe.

Din suma totală scoasă din trezorerie, din sume obţinute de stat din privatizare, pentru POS privind "Creşterea Competitivităţii Economice", 170 milioane lei vor fi utilizate drept plăţi aferente proiectelor pentru luna aprilie, 130 milioane lei pentru luna mai şi 200 milioane lei pentru luna iunie, conform unei hotărâri aprobate recent de Guvern.

Operaţiuni similare au fost decise anterior şi pentru Programul Operaţional Regional (POR) şi Programul Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), din cauza epuizării prefinanţării asigurate de Comisia Europeană.

Obiectiv general al POS "Creşterea Competitivităţii Economice" îl constituie reducerea decalajelor întreprinderilor româneşti faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii Europene.

STIRI SIMILARE >>

România amână pentru 2019 punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă
BNR a redus dobanda cheie la un nou minim istoric
Japonezii construiesc o nouă fabrică în România, pentru industria auto
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Un om de afaceri din Suceava a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova
Eugen Teodorovici: Ordonanţa 114 este cel mai curajos act nomativ de după Revoluţie
Critici pentru Guvern de la oficialii Băncii Centrale Europene
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-04-24 03:00:39','11696','34.230.84.215')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata