China vrea să investească în dezvoltarea Regiunii Dunării

09 Iulie 2012 / Ora: 16:32
Tag-uri: China, investiții, Regiunea Dunării, Sorin Dimitriu
Iti place acest articol?  
 

Relaţiile chino-europene sunt în continuă dezvoltare, în prezent, Republica Populară Chineză fiind cel mai mare exportator de investiţii în Europa, a precizat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în deschiderea Forumului de investiţii "Implicarea Chinei în dezvoltarea Regiunii Dunării".

'Acest Forum este, pentru China, parte a strategiei sale de a investi 10 miliarde de dolari în ţările Europei Centrale şi de Est. Este o şansă pentru România, cât şi pentru Europa, pentru a găsi, astfel, stabilitatea economică necesară zonei noastre. Camera bucureşteană s-a orientat tot mai mult, în ultimii ani, pentru atragerea de investiţii din zona Rusiei, Chinei şi a statelor arabe. Fondurile europene vor fi tot mai greu de accesat în condiţii de criză şi de aceea trebuie să profităm de atuul pe care România îl are ca partener tradiţional al Chinei şi să atragem cât mai multe investiţii', a spus Sorin Dimitriu.

În cadrul forumului, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ, autorităţilor publice şi mediului privat din Austria, Croaţia, Bulgaria, Ungaria, Serbia şi România şi-au expus proiectele de investiţii în faţa partenerilor strategici chinezi şi participă la întrevederi de afaceri cu aceştia. Forumul de investiţii din Bucureşti, o premieră în regiune, are loc în contextul în care relaţiile chino-europene sunt în plină transformare. Din poziţia celei de a doua economii ca mărime din lume şi cel mai mare exportator mondial, China devine exportator de investiţii. Începând cu anul 2008, Europa este piaţa cu cea mai rapidă creştere a investiţiilor chineze. De exemplu, în 2010, valoarea investiţiilor chineze în Europa s-a dublat faţă de anul precedent, 80% concentrându-se în Uniunea Europeană. Serbia a primit recent un credit de un miliard de euro, iar un angajament de aceeaşi valoare a fost încheiat cu Ungaria anul acesta. Interesul Chinei pentru ţările din regiunea dunăreană nu este deloc întâmplător - economiile din zonă mai au multe 'goluri' de acoperit, reprezentând tot atâtea oportunităţi de afaceri.

'Strategia europeană în ceea ce priveşte China trebuie regândită, astfel încât să sintetizeze atât oportunităţile oferite de către rapida ascensiune a Chinei pe plan internaţional, cât şi provocările economice pe care aceasta le implică', a spus preşedintele CCIB.


Anul 2011 a fost pentru China şi Europa un an în care s-a aprofundat, continuu, încrederea strategică reciprocă, cooperarea pragmatică a realizat un salt, iar schimburile culturale au cunoscut o dezvoltare ascendentă. Mai ales în domeniul comercial, volumul schimburilor comerciale chino-europeane a fost de circa 570 miliarde de dolari

Prin Strategia Dunării se creează noi posibilităţi de cooperare între statele din zonă, îndeosebi în domenii precum infrastructura, energia, mediul şi turismul, regiunea urmând să primească finanţare europeană pentru fiecare dintre aceste priorităţi. Abordarea comunitară deschide şi calea parteneriatelor strategice şi a cofinanţărilor cu investiţii private. În contextul economic actual, China poate reprezenta un astfel de partener, un investitor interesat şi cu resurse disponibile.

Camera bucureşteană a acordat în ultimii ani o atenţie deosebită relaţiei cu China, organizând numeroase misiuni economice şi forumuri de afaceri cu parteneri chinezi şi dezvoltând excelente relaţii de colaborare cu Camera de Comerţ Beijing (CCI Beijing) şi cu Consiliul Chinez pentru Promovarea Comerţului Internaţional (CCPIT).

STIRI SIMILARE >>

Viteza medie a trenurilor în România: 40 de kilometri pe oră
Financial Times: Preţul electricităţii creşte în Europa
Garda Financiară şi Autoritatea Vămilor vor fi desfiinţate. Atribuţiile vor fi preluate de ANAF
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Leul se prăbuşeşte: nou curs valutar record pentru euro
Un om de afaceri din Suceava a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova
Eugen Teodorovici: Ordonanţa 114 este cel mai curajos act nomativ de după Revoluţie
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-02-16 21:34:53','13508','35.170.75.58')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata