`Obiceiuri necurate` , în premieră la Teatrul Bulandra

10 Decembrie 2012 / Ora: 17:38
Tag-uri: premieră, Teatrul Bulandra, `Obiceiuri necurate`
Iti place acest articol?  
 

Spectacolul "Obiceiuri necurate" de Tom Smith, în regia lui Mihai Constantin, va fi prezentat în premieră miercuri, de la ora 19,00, la Sala Ciulei a Teatrului Bulandra.


Din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Victoria Dicu, Steliana Bălăcianu, Corina Moise, Andrei Runcanu, Thomas Ciocşirescu, Andreia Mateiu, Alina Vior. Scenografia este semnată de Iza Tartan, iar lighting designul este realizat de Alexandru Darie.

''Construită ca o veritabilă farsă shakespeariană, piesa 'Obiceiuri necurate' reprezintă o incursiune într-un univers monahal distorsionat. Înlănţuirea de situaţii tragicomice împinse uneori până la limita absurdului creează o poveste care urmăreşte prezentarea şi demascarea ipocriziei clericale. Nu are conotaţii teologice, unicul său scop fiind acela de a dezvălui latura profund umană a celor care se declară supuşi Bisericii pentru tot restul vieţii. O sarabandă de evenimente comice până la absurd ce transmit un mesaj cald, pozitiv, optimist şi nobil'', se arată în prezentarea spectacolului făcută de Teatrul Bulandra.

Tom Smith, născut în 1969 în Rochelle, Illinois, este un dramaturg american, fiind deopotrivă şi regizor şi profesor de artă teatrală. Printre piesele sale se numără "Drinking Habits" ("Obiceiuri necurate", piesa căreia i s-a decernat în 2004 premiul "Robert J. Pickering", pentru excelenţă în dramaturgie), "Autumn's Child" - 2005, "End of Meal" - 2005, "Dangerous" - 2005, "Aunt Raini" - 2008, "Life as a Springer Show" - 2009, "Eurydice and Orpheus" - 2010.

Dramaturgului i s-au decernat numeroase premii importante - "ATHE Playworks Award", "Richard Odlin Award", "Seattle Footlight Award".

În calitate de regizor, Tom Smith a regizat piese în Missouri, Seattle, Washington, Colorado, New Mexico.

STIRI SIMILARE >>

Corul Madrigal - concert extraordinar de Crăciun, pe 15 decembrie la Ateneul Român
A apărut trailerul ultimului film al lui Robin Williams
Comedianul britanic Eric Sykes a încetat din viaţă
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

A murit actrita Cristina Stamate
Actrița Olga Tudorache a murit
A murit actorul Ion Besoiu
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-02-21 02:51:10','17115','35.175.113.29')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata