Actriţa Olga Tudorache, transportată de urgenţă la spital după ce a suferit un accident vascular

02 Aprilie 2012 / Ora: 09:55
Tag-uri: accident vascular, Olga Tudorache, spital
Iti place acest articol?  
 

Actriţa Olga Tudorache a suferit un accident vascular tranzitoriu, nu au apărut complicaţii de la momentul internării, a declarat, luni dimineaţa, directorul Spitalului Elias, dr. Dana Safta.

Olga Tudorache juca, duminică seară, în spectacolul "Peşte cu mazăre" al Teatrului Metropolis, când i s-a făcut rău pe scenă, iar reprezentanţii instituţiei au chemat ambulanţa.

Actriţa a fost transportată la spital, unde a fost internată cu suspiciune de accident vascular cerebral.

Născută la 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de peste 50 de ani. În toamna anului 1951, aceasta a fost angajatǎ la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în anul 1966, când instituţia a fuzionat cu Teatrul Nottara. S-a angajat la Teatrul Mic, unde a lucrat până în 1978. Din 1976, ea a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L.Caragiale", la catedra de actorie. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997), iar retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în anul 2000.

Pe scena Naţionalului bucureştean, Olga Tudorache şi-a făcut o revenire spectaculoasă, în 1997, cu spectacolul "Regina mamă" de Manlio Santanelli. De asemenea, spectatorii au admirat-o, în rolul Emilia din "Cimitirul păsărilor" de Antonio Gala, la Teatrul Mic. În plus, în noiembrie 2005 Olga Tudorache a apărut în faţa publicului, la Theatrum Mundi - care a devenit în 1 noiembrie 2007 Teatrul Metropolis - într-o dublă ipostază: de regizor şi interpret al spectacolului "Peşte cu mazăre".

A primit mai multe premii ale Uniunii Teatrale din România (UNITER): premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din spectacolul "Regina Mamă", de Manlio Santanelli (martie, 1999), Diploma de popularitate (2002).

În martie 2006, actriţa Olga Tudorache a fost decorată de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Cruce, la propunerea ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.

STIRI SIMILARE >>

Sylvester Stallone revine în rolul lui Rambo
"Lacul Lebedelor", în interpretarea Teatrului de Operă şi Balet din Kiev, pe 29 ianuarie în București
TIFF aduce filmele la "Cinema în parc"
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

A murit actrita Cristina Stamate
Stela Popescu va fi înmormântată duminică, la cimitirul Cernica
A murit actorul Ion Besoiu
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2019-09-20 21:24:11','11139','3.93.75.30')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata