Regizorul Michael Mann va prezida juriul Festivalului de Film de la Veneţia

01 Iunie 2012 / Ora: 17:27
Tag-uri: Festivalul de Film de la Veneţia, juriu, Michael Mann
Iti place acest articol?  
 

Regizorul american Michael Mann, autor al unor filme celebre precum "Ultimul mohican", "Obsesia/ Heat", "Ali" şi "Colateral", va prezida juriul din acest an al Mostrei de la Veneţia, au anunţat organizatorii festivalului. 

"Este pentru prima oară când Michael Mann, unul dintre cei mai mari inovatori din cinematografia hollywoodiană, va prezida juriul unui festival internaţional", se afirmă în comunicatul emis de organizatori.

"În calitate de scenarist şi mai ales de regizor, el a ştiut să îşi găsească o semnătură foarte personală în elaborarea tematică şi formală a subiectelor care aparţin de cele mai multe ori mitologiei thrillerelor urbane . Ca producător, Michael Mann s-a impus cu unele dintre cele mai populare seriale de pe micul ecran ("Miami Vice" şi "Norocul/ Luck"), la care a contribuit cu stabilirea unor noi standarde de calitate inspirate din cinematografie", se afirmă în acelaşi comunicat.

Născut pe 5 februarie 1943 la Chicago, Michael Mann şi-a început cariera lucrând ca scenarist pentru seriale de televiziune, făcându-şi debutul cu serialul "Starsky şi Hutch".

Începând din anii 1990, Michael Mann s-a consacrat cinematografiei şi a regizat trei pelicule care au impresionat publicul şi criticii de specialitate: filmul istoric "Ultimul mohican" (1992), filmul poliţist "Obsesia/ Heat" (1995) şi lungmetrajul-anchetă "Scandal în industria tutunului/ The Insider" (1999).

După biograficul "Ali" (2001), dedicat pugilistului Mohammed Ali, Michael Mann a revenit la filmul poliţist, regizând "Colateral" (2004), în care Tom Cruise a jucat rolul unui asasin cu sânge rece. Acesta este cel mai mare succes de casă din filmografia cineastului american.

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc în perioada 29 august - 8 septembrie.

STIRI SIMILARE >>

Angelina Jolie şi-a arătat în public inelul de logodnă
"Visul unei nopţi de vară", premieră oficială la Teatrul Mic din Bucureşti
Rezultatele autopsiei lui Whitney Houston vor fi publicate în câteva săptămâni
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Premiile Gopo 2019
Filmele "Roma" şi "The Favourite", marile câştigătoare la premiile BAFTA 2019
Numele regizorului „Bohemian Rhapsody”, înlăturat dintre nominalizaţi la BAFTA
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-07-09 19:39:49','12632','34.239.167.74')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata