Din ianuarie mopedele vor fi conduse numai cu permis de conducere

13 Noiembrie 2012 / Ora: 19:14
Tag-uri: ianuarie, mopede, permis de conducere
Iti place acest articol?  
 

Mopedele vor putea fi conduse, începând cu data de 19 ianuarie 2013, numai cu permis de conducere, după ce, luni, în Monitorul Oficial a fost publicată legea prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă ce reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit legii, începând cu 19 ianuarie, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie, trebuie să susţină un examen teoretic şi unul practic, pentru obţinerea permiselor din categoria "AM" "A1" şi "B1" pentru mopede, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră iar capacitatea cilindrică să nu mai mare de 50 de centimetri cubi.

În acelaşi timp, aceste autovehicule vor putea fi conduse, în continuare, de persoanele care deţin deja permise de conducere.

Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie "AM", "A1" şi "B1" poate fi susţinut, conform legii, începînd cu împlinirea vârstei de 16 ani şi implică susţinerea unei probe teoretice şi a unei probe practice.

Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon.

STIRI SIMILARE >>

Putin a testat un nou automobil hibrid rusesc, până la reşedinţa lui Medvedev
Chevrolet renunţă la Aveo
Aston Martin pregătește o mașină pentru celebrarea centenarului
STIRI IN ACEEASI CATEGORIE >>

Seful RAR: ITP-ul pentru masinile noi se va face la 3 ani
Vanhawks Valour, prima bicicleta inteligentă din lume
Realizatorii Top Gear laudă Dacia
Posteaza un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu)
Mesaj
Cod verificare: Validare imagine
1062 - Duplicate entry '5881878' for key 'PRIMARY'

insert into articole_citite (data_citit, id_articol_citit,ip_citit) values ('2020-05-31 04:47:27','16402','34.204.193.85')

[EROARE:STOP]
Ne cerem scuze pentru aceasta problema!!! In cel mai scurt timp va fi rezolvata